UTA Arad a pierdut partida contra celor de la Chindia Târgoviște, scor 1-2, în cadrul etapei cu numărul 24 din Superliga României.
Golurile care au adus victoria târgoviștenilor au fost marcate de către Godberg Cooper și Cristian Neguț, în timp ce golul de onoare al „Bătrânei Doamne” a fost Desley Ubbink.
La finalul celor 90 de minute, Laszlo Balint s-a arătat dezamăgit de rezultatul final, dar și de jocul prestat de elevii săi.
Tehnicianul celor de la UTA a ținut să-și critice anumiți jucători și a anunțat că oficialii echipei sunt gata să mai aducă întăriri.
Mai mult, Balint a dezvăluit că este gata să plece de la UTA dacă acest lucru ar însemna salvarea de la retrogradare.
„În mare parte am controlat ostilitățile, dar este greu să câștigi un meci când primul șut pe poartă este gol. Nu pot să-mi explic, din punct de vedere al atitudinii s-a văzut că jucătorii și-au dorit să câștige. Această mentalitate defensivă ne arată că nu putem mai mult.
În momentul de față suntem de Liga 2 și dacă nu ne trezim vom ajunge acolo. Mie mi s-a transmis că golul anulat a fost perfect valabil. Nu pot să înțeleg, nu vreau să îl învinovățesc pe arbitru, dar mi-a spus și Milosevici că este fault clar, dar pare că se adună multe împotriva noastră. Facem foarte multe greșeli, noi nu putem să speculăm greșeli, în schimb noi primim gol la orice greșeală.
Noi trebuie să mergem mai departe, înjumătățirea ne dă speranțe. Mai sunt câteva zile și vom mai aduce anumiți jucători pentru că avem nevoie. Sunt jucători care au anumite limite, sunt anumite posturi pe care trebuie să le întărim. Erion (n.r. Hoxhallari) își dorește foarte mult, dar face anumite greșeli.
Săptămâna viitoare este un meci crucial și va trebui să îl câștigăm.
La mine nu e vorba să țin de scaun, dacă conducerea consideră că ar trebui să plec, voi face un pas în spate. Dar eu am fost primul care am ținut să mergem la luptă.
În acest moment nu vreau să mă gândesc la transferul lui Otele, noi trebuie să ne gândim la ce facem în meciul următor”, a spus Laszlo Balint.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER